Jandarmeria: Printre manifestanți vor fi și jandarmi dotați cu echipament antitero

Jandarmeria: Printre manifestanți vor fi și jandarmi dotați cu echipament antitero
Publicat: 09/06/2018, 12:43

„Va fi și prezența unor jandarmi echipați cu echipament antitero. Vor fi prezenți și pe parcursul acestei zile. Nu este un temei să ne speriem sau să ni se inducă vreo teamă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Marius Militaru, în cadrul unei conferințe de presă.

Reprezentanții Jandarmeriei au precizat că sunt pregătiți să facă față acestor eveniment.

„Jandarmeria Capitalei are capacitatea și experiența necesară pentru a gestiona aceste evenimente, am realizat o dimensionare adecvată a dispozitivelor pentru a putea acționa corespunzator indiferent de situațiile care ar putea apărea .Având în vedere că la aceste manifestări va participa un număr important de persoane, pentru ca evenimentele să se desfășoare întru cadru de legalitate, în conformitate cu legea adunărilor publice există obligații care trebuie respectate atât de organizatori cât și de cei care participă la activități”, a explicat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache.

Ținând cont de numărul mare de participanți, autoritățile au sporit măsurile de siguranță

„În pregătirea misiunilor de astăzi s-au luat în calcul și aspectele care au fost vehiculate în spatiul public provenind de la diverse organizații sau persoane fizice. Acest tip de reacții și provocări în mediul online nu sunt o noutate și le avem în atenție pentru a preveni situații de risc la adresa sigurantei cetatenilor. Evident că atunci când în spațiul public există un număr mare de oameni apar și astfel de riscuri și tocmai de accea am luat măsuri suplimentare de restricționare a circulației, de stabilire a unor trasee de deplasare a participantilor , de separare a participantilor la diferite evenimente precum si o prezenta consistentă a jandarmilor în stradă”, a adăugat Enache.

Jandarmeria menționează că organizatorii adunărilor publice trebuie:
c) sa asigure un dispozitiv propriu de ordine format din personal purtand insemne distinctive,
d) sa delimiteze spatiul de desfasurare a adunarilor publice, iar cand acestea se desfasoara in deplasare, sa ia masuri pentru limitarea spatiului de circulatie ocupat;
f) sa ia masuri ca ocuparea spatiilor destinate desfasurarii adunarilor publice sa aiba loc cu putin timp inainte de ora inceperii activitatilor, iar parasirea lor sa se faca imediat dupa ora-limita stabilita;
h) sa ia masuri pentru indepartarea participantilor care, prin modul de manifestare, tulbura ordinea si linistea publica, iar cand acestia nu se supun, sa ii semnaleze fortelor de ordine;
j) sa interzica participarea la adunarile publice a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substante iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru socuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru actiuni violente sau de tulburare a desfasurarii normale a acestora
Totodată participantii la adunarile publice sunt obligati:
a) sa respecte recomandarile facute de organizatorii adunarilor publice, imputernicitii acestora sau organele de ordine;
b) sa se abtina de la actiuni de natura a impiedica desfasurarea normala a adunarilor publice si sa nu incite la asemenea actiuni prin viu grai, manifeste sau alte mijloace audiovizuale;
d) sa paraseasca imediat adunarile publice sau locul unde acestea se desfasoara, cand au fost somati de catre organizatori, imputernicitii acestora sau organele de politie;
Art. 14. – Este interzis ca persoane sau grupuri de persoane care nu au legatura cu adunarile publice organizate sa se infiltreze in randul demonstrantilor, cu scopul de a tulbura normala desfasurare a acestora.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Bianca Drăgușanu s-a afișat deja cu un alt bărbat. Cine este cel alături de care...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cher dezvăluie cine este unicul bărbat celebru care a părăsit-o
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!